ROCKescu

marți, 29 aprilie 2014

Alex Revenco despre ROCKescu

“ROCKescu” scrisă de Cristian Ghica.

https://www.facebook.com/rockescu

Este povestea unui grup de rockeri (Sol, Mircea, Klaus, Broscaru', Rockeru', Iorga, Lev, Piticu') în anii de dinainte de decembrie '89 şi după. Protagoniştii trec împreună de la copilărie la adolescenţă, muzica rock fiind liantul dar şi puntea “către formarea personalităţii şi, nu în ultimul rând, un mod de viaţă, cu frustrări şi împliniri”.
Născuţi într-un mic oraş, cei de mai sus nu aveau prea multe posibilităţi să înregistreze muzică rock ”nouă”. Asta până l-au întâlnit pe “Rambo”, student din Timişoara luat în armată, care a început să le aducă casete cu Sepultura, Kreator, Sodom, Exodus, Overkill, Pantera ...etc.
A urmat o vacanţă la Costineşti: “Ne aşezam la umbră şi ne transformam într-un grup zgomotos, vesel, care dădea frâu liber exuberanţei tinereţii. Lipsa grijilor, marea, visele crude, deplina libertate ne-au purtat spre emoţii indescriptibile, pe care nu le-am mai întâlnit de atunci. Trăiam zilnic la limita viselor, ne afirmam idealurile muzicale în faţa oricui, fără reţineri, fără teama că există cineva care nu te înţelege. Costineştiul era exact ca o oază deşertică, populată majoritar de rockeri, care aveau aceleaşi haine, vorbeau aceeaşi limbă şi îi aduceau ofrande sufleteşti zeului suprem, zeul ROCK...”.
Apoi un concert: “Eram într-o familie de mii de oameni dedicaţi muzicii. În jurul nostru roiau pletoşi, bărboşi, geci de piele, blugi clasici, blugi mulaţi, tricouri cu trupe, tricouri simple, rockeriţe, copii, punkeri, freze noi, creste, culori în păr. Uitasem de tot de casă, masă, comunişti, Eliade sau Cioran. Parcă ne născuserăm atunci într-o lume coborâtă din visurile noastre de neatins. ...Totul, dar totul, era magnific. Respiram sentimentul de rocker”.
Cartea lui Ghica e concepută ...ca un vinil, cu opt trackuri - scurte capitole pe faţa A şi opt + un bonus track pe faţa B.
Dacă îţi place rockul cumpăr-o, costă 16 lei şi se găseşte în reţeaua Cărtureşti din toată ţara. (Alex REVENCO)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu