Costinești

Centrul nostru era la Obelisc, aşezat în faţa unei terase, împrejmuită cu bare metalice în chip de gard. Acolo ne strângeam. Eram mulți. Șaptesprezece rockeri de la noi din oraș. Celor apropiați le-am spicuit din mesajul de la Rockeru, să nu ne facem de bășcălie, să fim demni ca rockeri. Atât cât se putea în anturajul colorat de acolo, deoarece în fiecare zi veneau alți rockeri entuziaști de la gară. Ne așezam la umbră și ne transformam într-un grup zgomotos, vesel, care dădea frâu liber exuberanței tinereții. Lipsa grijilor, marea, visele crude, deplina libertate ne-au purtat spre emoții indescriptibile, pe care nu le-am mai întâlnit de atunci. Trăiam zilnic la limita viselor, ne afirmam idealurile muzicale în fața oricui, fără rețineri, fără teama că există cineva care nu te înțelege. Costineștiul era exact ca o oază deșertică, populată majoritar de rockeri, care aveau aceleași haine, vorbeau aceeași limbă și îi aduceau ofrande sufletești zeului suprem, zeul ROCK. Iar Obeliscul devenise un simbol al acestuia, un centru al planetei, un axis mundi colosal, unde ne adunam cu regularitate, ca într-un ritual păgân săvârșit prin dans și muzică.
Respiram viața.